Bistro Lila

Inaugurez azi o rubrica noua -Pentru parinti si copii/ Ducem aici copiii? – pentru ca am tot mers zilele astea in diverse locuri prin oras: parcuri, spitale, locuri de joaca, si, in cele mai multe cazuri m-am lovit de “”traditionalul” romanesc.  Sunt locuri unde vom reveni cu drag dar si locuri unde chiar nu avem ce sa mai cautam.

Sa incepem cu spitalele, in cazul nostru de urgenta, pentru ca vrei nu vrei pana la urma ajungi si pe aici, mai ales daca ai copii. Dupa noile reguli din sanatate, daca ai nevoie la medic te programezi pentru zilele urmatoare. Cand febra sau bubitele nu te lasa in pace n-ai cum sa mai astepti si asa ajungi la urgente. In Bucuresti fiind am mers o vreme la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Citește continuarea »

Multe emotii, flori, sperante, bucurii 🙂



Citește continuarea »

Citește continuarea »

Am depasit secolul vitezei. Niciodata nu avem suficient timp, insa cel mai important e timpul petrecut alaturi de copiii nostri. Altfel ne trezim ca timpul trece, ei se fac mari si nu suntem decat niste straini, nu-i cunoastem deloc si ne miram ca nu facem practic parte din viata lor. Cu cat constientizam asta mai devreme cu atat mai bine. Atat pentru copiii nostri cat si pentru noi.

Am avut candva o prietena care avea o fetita. I-o cresteau parintii, ea, ca mama, nu se putea implica nici financiar in educatia fiicei ei. Deh, vremuri grele. Imi povestea ca nu simte nici o satisfacatie ca mama, ca e ceva care nu e pentru ea. Sustinea insa ca ar face cu draga inima un copil, daca el si-ar dori si ar fi mandru sa aiba un copil cu ea..
Zilele astea tot vad la televizor cazul cu mama care cere anularea adoptiei. Ma ingrozeste gravitatea cazului, un copil autist si cu handicap, din cate inteleg ca e in cazul de fata, nu poate fi un caz usor pentru nimeni. Dar poti trimite inapoi un copil ca o marfa care nu corespunde detaliilor din contract? Am auzit voci care sustin ca ar fi fost alta situatie daca era copilul natural, nu adoptat. Cu ce ar fi fost alt fel?
Din ce apare in presa se spune ca fetita a fost crescuta de bunica, si, la un moment dat, bunica a murit. Adopti un copil sa-l trimiti la bunici? N-ar adopta mai bine direct bunicii, daca le trebui?
Cred ca e ingrozitor de greu sa cresti un copil cu probleme. Dar nici un copil normal nu e floare la ureche. Cand te hotarasti sa devii parinte iti asumi o infinitate de riscuri. Sigur, parintele care adopta trebuia sa fie corect informat dar daca nu a primit nici o informare nu trebuia sa caute sa se informeze. Si daca a fost informat gresit, inteleg ca a aflat la scurt timp de la adoptie de problema. De ce a asteptat 10 ani? Ce vina are copilul ala? Ce poate simti un copil, fie el si cu handicap, ca a fost refuzat ca nu mai corespunde?
Sunt convinsa de gravitatea si complexitatea cresterii unui copil cu probleme. Dar nu ar trebui sa adopti un copil cu posibilitati de returnare. E inuman..

Am primit de la Lili:
Copilul este Antonio Marian Nita, un pusti simpatic de 6 ani, care în vara anului trecut a fost diagnosticat cu Leucemie Acuta Limfoblastica.

Tatal, Marian Nita, a fost operat pe creier pe 20 aprilie 2010 – tumora cerebrala. Are 42 de ani. Din iarna este somer.

Poate ca de suparare s-a îmbolnavit. De oful copilului bolnav de cancer. De grija zilei de mâine. De durerea ca nu le mai putea oferi copiilor o bucata de pâine.

Acasa sunt doi baieti, fratii lui Antonio. Unul de 13 ani, Narcis Petrica Nita, si altul de 15 ani, Florin Iulian Nita. Amândoi sunt la scoala.

Sanda Nita, mama copiilor, alearga acum între cele doua spitale: Antonio este la oncopediatrie I.C. Fundeni, iar sotul la Spitalul Municipal. Acasa nu mai are cum sa ajunga prea curând. Sanda spera ca rudele si vecinii din sat sa le poarte de grija celor doi copii ramasi singuri.

Ei au nevoie de orice. Antonio are nevoie de bani pentru mâncare si medicamente. Sanda are nevoie de bani chiar si pentru o cartela de metrou.

Oricât de putin. Pentru ca ei nu mai au nimic în acest moment.

Daca puteti si vreti sa ajutati:

BCR

RON: RO 51 RNCB 0318 0504 3871 0001

Titular: Nita Marian – împuternicit: Nita Sanda.

Telefon: 0748 648 934, Sanda

Domiciliu: sat Sericu, comuna Blejesti, judetul Teleorman”

Am preluat de aici:

http://isabellelorelai.wordpress.com/2010/04/23/stelutele-de-mare-antonio-marian-nita-tot-despre-disperare/

La multi ani pentru toate doamnele si domnisoarele!

Una din bucuriile mamicilor, cel putin cand prichindeii sunt la gradinita, sunt serbarile copiilor. Nu mai sunt asa emotionata cum eram la Mara, dar nu pot sa nu ma bucur de fiecare serbare in parte, fiecare fiind speciala in felul ei. Copiii se descurca de fiecare data mult mai bine decat te asteptai, iar doamnele educatoare de la Kinderplanet reusesc intotdeauana sa ma impresioneze cu ceva special. Inutil sa va spun ca nu numai Andrei o iubeste pe Miss Ana, toti copiii o iubesc si merg cu drag la gradi sa o intalneasca pe Miss. Asa cum si Mara o iubea nespus si pe Miss Emily, si pe Miss Roxana, care si acum au grija de amandoi.

P.S. Am uitat sa va spun ca am primit floricica roz pentru activitate, nu numai Andrei 😀

8 martie 2008

Dupa cum va spuneam, ziua de ieri a fost pentru mine cu dubla semnificatie: inainte de a fi sf Valentin a fost ziua mea. Si pentru ca la noi e plin sezon de sarbatoare, primul sarbatorit fiind Andrei si Mara devenind pe zi ce trece tot mai nerabdatoare pana pe 16, aproape ca nu am putut face fata lungului chestionar la care m-au supus copiii: ce faceam cand eram copil de ziua mea, cine venea in vizita, cum aveam tortul si cate si mai cate, dupa care vine intrebarea suprema: ce cadou imi doresc. Si, ca sa scap, si pentru ca Mara amana de mult timp sa-si scoata dintisorul care se mai tinea intr-un fir de ata, ma hotarasc pe loc: de ziua mea vreau sa-mi faci cadou dintisorul care se misca. Pana aici a tinut bucuria, s-a intristat si a fugit la joaca, nici vorba sa se indure sa-l scoata, chiar daca e deja al 4-lea si ceilalti au iesit relativ usor.
Si iata ca pe seara ajungem la cumparaturi. Cand sa platim Mara se intoarce victorioasa spre mine si fericita nevoie mare: La multi ani, mami! Uite cadoul tau!
Inutil sa va spun cat de ciudat se uita toata lumea la noi, parca eram un grup de vrajitoare :d :d :d Recunosc, era ciudat :d
Dar a fost cel mai frumos cadou de ziua mea :d