Acum cateva zile am asistat la o intalnire cu parintii la gradinita care m-a lasat fara cuvinte. A fost o experienta neplacuta despre care mi-e greu sa-mi adun cuvintele. Ma obsedeaza imaginea taticului, asa cu ceva muschi sau cu o geaca de piele ce lasa impresia asta, care intra intr-o sala plina de femei, mamici si educatoare, si striga: ”care esti educatoarea ca-ti arat eu tie”. Nu mai comentez ca, desi copilul in varsta de 3 ani mergea de mai bine de un an la aceasta gradinita, tatal nu o cunostea pe Doamna Educatoare. Nu comentez nici cazul copilului pentru ca nu sunt psiholog, chiar daca am facut ceva psihologie prin facultate.

Avand deja 2 copii am fost la cateva sedinte cu parintii pana acum. In general linistite, fiecare parinte venind interesat sa afle lucruri despre copilul sau, de cate ori se gaseste cineva recalcitrant (in special un barbat), acesta este cu siguranta parintele batausului clasei sau al copilului care face probleme. Copilul sau e nedreptatit cumva si nu-l intereseaza ca a batut/muscat/imbrancit pe oricare dintre colegii sai, ca deranjeaza lectiile sau altele asemenea. “Asa sunt copiii si astea se rezolva intre copii”, am auzit de la respectivii parinti. Mama in cauza spune ca e foarte autoritara cu copilul sau, copil care o bate aproape de fiecare data cand vine sa-l ia de la gradi. Si, sigur, nu au fost instiintati niciodata ca ar fi probleme cu violenta in cazul copilului.

Cel mai greu un parinte reuseste sa vada cum este de fapt copilul sau. Asa e in viata, e foarte greu sa fii obiectiv dar e de datoria noastra de parinti sa incercam. Nu ne putem ajuta copilul sau indruma corect daca refuzam sa-l cunoastem. Iar textul – copilul meu nu minte si mi-a povestit exact (la 3 ani)- nu ma face decat sa ma tavalesc de ras. Copiii au o imaginatie foarte bogata si in nici un caz nu te poti baza pe povestea lor la varsta asta.

Nu stiu de ce e atat de greu de inteles ca educatia nu se poate rupe in bucati: la gradi e treaba educatorului si acasa treaba mea, ca parinte. Daca nu pastram stransa legatura cu educatorii, profesorii, ca sa stim cum se comporta si unde mai avem de lucrat nu facem decat sa debusolam copilul. Nu se poate ca tu, ca parinte, sa-i permiti copilului sa te bata si sa-ti inchipui ca educatorul trebuie sa-l potoleasca sau, dupa caz, sa accepte. Trebuie sa incetam cumva sa mai dam vina pe altii si sa ne implicam in problema. Pana si alegerea gradinitei e datoria parintelui sa gaseasca o gradinita care corespunde nevoilor copilului, mai ales ca e o gradinita privata si sunt destule in zona.

Indiferent cat de mult sau putin timp avem meseria de parinte este mai mult decat cu norma intreaga. 24 de ore pe zi avem obligatia sa stim unde este copilul nostru, daca-i e bine si ce face acolo unde este. Responsabilitatea nu o poti pasa nici daca platesti ca sa stea la o gradinita sau cu cineva. Tot trebuie sa te interesezi in permanenta si sa fii deschis sa poti vedea semnalele pe care ti le transmite copilul tau.

Multi dintre noi recunoastem ca le transmitem, desi fara sa vrem, starile nostre de nemultumire si agitatie copiilor. Unii nu recunosc ca au astfel de stari. Am invatat sa trag aer in piept, sa ma calmez (aseara  Andrei a cazut intr-o balta imensa pe trotuar. Cum a cazut se uita la mine sa vada daca il cert. Am tras aer in piept, am inchis ochii o secunda si l-am luat in brate, fara sa reusesc sa zic ceva. Pe langa mine cateva persoane se agitau pe strada, ba chiar le scapase un tipat. Andrei a inceput sa planga usor, de ciuda. Sigur ca si impulsul meu era sa -l cert, poate chiar sa tip, dar reusim sa ne calmam. Suntem adulti, nu?) Trebuie sa ne luam un ragaz si sa incercam sa ne analizam obiectiv, realist, intai pe noi si apoi pe ceilalti. Sa renuntam la clisee de genul – eu fac totul pentru copil, muncesc ca sa nu duca lipsa de nimic, ii pot cumpara tot ce-si doreste, etc. Chair daca poate nu constientizeaza un copil isi doreste in primul rand parinti iubitori si fericiti langa el, acum, si nu candva, cand deja legatura cu el va fi foarte fragila si el traumatizat.

Prea usor uitam ca timpul pierdut e bun pierdut. O data in viata copilul invata sa mearga, si tu poti fi cu el sau nu, o data in viata invata sa deseneze, sa scrie, sa joace diferite jocuri, sa fie bobocel si degeaba vei incerca candva sa recuperezi timpul pierdut, va fi cu neputinta.

tags, , ,